consistoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSISTÓRIU, consistorii, s. n. 1. Adunare de cardinali convocată de papă.
2. Adunare de pastori sau de rabini.
3. Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. – Din
lat. consistorium, fr. consistoire.consistoriu (Dicționar de neologisme, 1986)CONSISTÓRIU s.n. 1. Consiliu al împăraților romani. ♦ Loc unde se ținea acest consiliu.
2. Instanță judecătorească ecleziastică. ♦ Consiliu al cardinalilor, prezidat de papă. ♦ Adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. [Pron.
-riu. / < lat.
consistorium – adunare, cf. fr.
consistoire, germ.
Konsistorium, it.
consistorio].
consistoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONSISTÓRIU s. n. 1. consiliu al împăraților romani. ◊ locul unde se ținea. 2. instanță judecătorească ecleziastică. ◊ consiliu al cardinalilor, prezidat de papă. ◊ adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. (< lat.
consistorium, fr.
consistoire)
consistoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)consistóriu [
riu pron. ryu]
s. n.,
art. consistóriul; pl. consistórii, art. consistóriile (-ri-i-)consistoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)consistoriu n.
1. adunare de cardinali convocați de papa în vederea unei afaceri importante;
2. adunare de preoți;
3. tribunal ecleziastic (v.
dicasterie).
consistoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSISTÓRIU, consistorii, s. n. 1. Adunare de cardinali convocată de papă.
2. Adunare de pastori sau de rabini.
3. Organ administrativ și disciplinar în conducerea unor biserici. —
Din lat. consistorium, fr. consistoire.consistoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*consistóriŭ n. (lat.
consistorium, d.
consistere, a ședea împreună). Tribunal bisericesc ortodox. Adunare de cardinali catolicĭ saŭ de preuțĭ [!] protestanțĭ. Consiliŭ religios jidănesc. V.
sinedriŭ.