consistent - explicat in DEX

consistent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONSISTÉNT, -Ă, consistenți, -te, adj. 1. Vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanțial, sățios. – Din fr. consistant.

consistent (Dicționar de neologisme, 1986)
CONSISTÉNT, -Ă adj. 1. Cu consistență; vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanțial. [Cf. fr. consistant, lat. consistens].

consistent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONSISTÉNT, -Ă adj. 1. cu consistență; vârtos, tare. 2. (despre hrană) substanțial. (< fr. consistant)

consistent
consistént, -ă adj. 1 Cu consistență (1); vârtos, tare, dens. ◊ Unsoare consistentă v. unsoare. 2 (despre alimente) Substanțial, hrănitor, sățios. ♦ Fig. (despre sume de bani, câștiguri etc.) Considerabil (de mare). Premiul a fost consistent. 3 (despre fum) Gros. 4 (despre discursuri, texte etc.) Bogat în idei, în semnificații, în rezultate. • pl. -ți, -te./ <fr. consistant, lat. consistens, -entis. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)

consistent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*consistént, -ă adj. (lat. consístens, -éntis; fr. consistant). Care consistă: proprietate consistentă din (sau în) pădurĭ. Solid, vîrtos: ouăle, ferbînd [!], se fac consistente.

consistent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
consistént adj. m., pl. consisténți; f. consisténtă, pl. consisténte

consistent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
consistent a. care are consistență: opiniune consistentă.

consistent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONSISTÉNT, -Ă, consistenți, -te, adj. 1. Vârtos, tare. 2. (Despre hrană) Substanțial, sățios. — Din fr. consistant.