confunda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONFUNDÁ, confúnd, vb. I.
1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui.
2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din
fr. confondre, lat. confundere.confunda (Dicționar de neologisme, 1986)CONFUNDÁ vb. I. 1. tr. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul.
2. refl. A se contopi; a forma un tot. [P.i.
confúnd. / < lat.
confundere – a turna la un loc, a contopi, cf. it.
confondere].
confunda (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)confundá (-d, -át), vb. – A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a se asemăna.
Lat. confundere, asimilat la
conj. vb. a înfunda (
sec. XIX). –
Der. confuz, adj., din
fr. confus; confuzi(un)e, s. f., din
fr. confusion.confunda (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONFUNDÁ vb. I. tr. a lua o persoană drept alta, un lucru drept altul. II. refl. a se contopi. (< fr.
confondre, lat.
confundere)
confunda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)confundá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
confúndăconfundà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)confundà v.
1. a reuni de-a valma, a amesteca:
Vedea și Teleormanul confundă apele lor la Cervenii-de-sus; 2. a lua o persoană sau un lucru drept altul:
a confunda pe inocent cu culpabil; 3. a pune în neputință de a răspunde:
a confunda pe calomniatori; 4. a cauza o mare uimire:
această știre mă confundă; 5. a cauza un sentiment excesiv (se zice din politeță):
laudele voastre mă confundă.confunda (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONFUNDÁ, confúnd, vb. I.
1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui.
2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. — Din
fr. confondre, lat. confundere.