confunda - explicat in DEX

confunda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. – Din fr. confondre, lat. confundere.

confunda (Dicționar de neologisme, 1986)
CONFUNDÁ vb. I. 1. tr. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul. 2. refl. A se contopi; a forma un tot. [P.i. confúnd. / < lat. confundere – a turna la un loc, a contopi, cf. it. confondere].

confunda (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
confundá (-d, -át), vb. – A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a se asemăna. Lat. confundere, asimilat la conj. vb. a înfunda (sec. XIX). – Der. confuz, adj., din fr. confus; confuzi(un)e, s. f., din fr. confusion.

confunda (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONFUNDÁ vb. I. tr. a lua o persoană drept alta, un lucru drept altul. II. refl. a se contopi. (< fr. confondre, lat. confundere)

confunda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
confundá (a ~) vb., ind. prez. 3 confúndă

confundà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
confundà v. 1. a reuni de-a valma, a amesteca: Vedea și Teleormanul confundă apele lor la Cervenii-de-sus; 2. a lua o persoană sau un lucru drept altul: a confunda pe inocent cu culpabil; 3. a pune în neputință de a răspunde: a confunda pe calomniatori; 4. a cauza o mare uimire: această știre mă confundă; 5. a cauza un sentiment excesiv (se zice din politeță): laudele voastre mă confundă.

confunda (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONFUNDÁ, confúnd, vb. I. 1. Tranz. A lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul; a asemăna, a asemui. 2. Refl. A forma un singur tot; a se contopi. — Din fr. confondre, lat. confundere.