condominiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONDOMÍNIU s. n. Regim potrivit căruia un anumit teritoriu este supus autorității politice a două sau mai multor state. – Din
fr. condominium.condominiu (Dicționar de neologisme, 1986)CONDOMÍNIU s.n. Drept de suveranitate exercitat în comun de două sau de mai multe puteri asupra aceluiași teritoriu. [Pron.
-niu, var.
condominium s.n. / < fr.
condominium, it.
condominio, cf. lat.
cum – cu,
dominium – suveranitate].
condominiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONDOMÍNIU s. n. exercitare în comun de către două sau mai multe state a suveranității asupra aceluiași teritoriu. (< fr., engl.
condominium)
condominiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!condomíniu [
niu pron. nyu]
s. n.,
art. condomíniul; pl. condomíniicondominiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONDOMÍNIU, condominii, s. n. Exercitare a suveranității asupra aceluiași teritoriu de către două sau mai multe state. ♦
P. ext. Teritoriu supus unui astfel de regim. [
Pr.:
-niu]. — Din
fr. condominium.condominiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*condomíniŭ n. (
con- și
dominiŭ). Stăpînire împreună cu altu. Loc stăpînit împreună cu altu.