concluziune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONCLUZIÚNE s. f. v. concluzie.concluziune (Dicționar de neologisme, 1986)CONCLUZIÚNE s.f. v.
concluzie.
concluziune (Dicționaru limbii românești, 1939)*concluziúne f. (lat.
con-clúsio, -ónis). Acțiunea de a conclude, încheĭere. Învoială definitivă. Consecŭența [!] unuĭ argument. Pl. În procedură, cererĭ ale părților. Cerere a ministeruluĭ public:
a lua concluziunĭ. – Și
-úzie.concluziune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)concluzi(un)e f.
1. sfârșitul unei a-faceri sau deliberări;
2. rezumatul final al unui discurs sau al unei narațiuni.
concluziune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONCLUZIÚNE s. f. v. concluzie.