concluziv - explicat in DEX

concluziv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONCLUZÍV, -Ă, concluzive, adj. v. conclusiv.

concluziv (Dicționar de neologisme, 1986)
CONCLUZÍV, -Ă adj. v. conclusiv.

concluziv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!concluzív adj. m., pl. concluzívi; f. concluzívă, pl. concluzíve

concluziv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*concluzív, -ă adj. (mlat. conclusivus). Care conține o concluziune.

concluziv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
concluziv a. care conține o concluziune: propozițiune concluzivă.

concluziv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONCLUZÍV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] — Din fr. conclusif.