concină - explicat in DEX

concină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONCÍNĂ, concine, s. f. Numele unui joc de cărți. – Din ngr. kontsína.

concină (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cóncină f., pl. ĭ (vsl. kónĭčina, sfîrșit, moarte. V. concenie). Bată-l cóncina, un blestem glumeț: De harnic, era harnic. Dar ce folos, bată-l cóncina! (Șez. 33, 21). – Și concínă, pl. ĭ și e (rus. končina, sfîrșit, moarte, de unde și ngr. kontsina, jocu conciniĭ). Un joc de cărțĭ foarte simplu.

concină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
concínă (joc de cărți) s. f., g.-d. art. concínei; pl. concíne

concină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
concină f. Mold. 1. un fel de joc în cărți foarte comun: om face o partidă de mărieș sau o concină ? Al.; 2. fam. (ca blestem ușor): bată-l concină ! AL. [Slav, KONČINA, sfârșit].

concină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONCÍNĂ, concine, s. f. Numele unui joc de cărți. — Din ngr. kontsina.