concină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONCÍNĂ, concine, s. f. Numele unui joc de cărți. – Din
ngr. kontsína.concină (Dicționaru limbii românești, 1939)*cóncină f., pl.
ĭ (vsl.
kónĭčina, sfîrșit, moarte. V.
concenie).
Bată-l cóncina, un blestem glumeț:
De harnic, era harnic. Dar ce folos, bată-l cóncina! (Șez. 33, 21). – Și
concínă, pl.
ĭ și
e (rus.
končina, sfîrșit, moarte, de unde și ngr.
kontsina, jocu conciniĭ). Un joc de cărțĭ foarte simplu.
concină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)concínă (joc de cărți)
s. f.,
g.-d. art. concínei; pl. concíneconcină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)concină f. Mold.
1. un fel de joc în cărți foarte comun:
om face o partidă de mărieș sau o concină ? Al.;
2. fam. (ca blestem ușor):
bată-l concină ! AL. [Slav, KONČINA, sfârșit].
concină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONCÍNĂ, concine, s. f. Numele unui joc de cărți. — Din
ngr. kontsina.