concesie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONCÉSIE, concesii, s. f. Îngăduință, cedare față de cineva, renunțare (la ceva) în folosul sau în interesul altuia. – Din
fr. concession, lat. concessio.concesie (Dicționar de neologisme, 1986)CONCÉSIE s.f. Îngăduință; cedare, renunțare benevolă (la ceva) în favoarea cuiva; concesiune (
2) [în DN]. ♦ Figură de retorică constând din acordarea unei aprobări a poziției părții adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu ușurință; epitropă. [Gen.
-iei. / cf. fr.
concession, lat.
concessio].
concesie (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONCÉSIE s. f. 1. cedare, renunțare (la ceva) în interesul altuia. ◊ compromis. 2. figură retorică constând din acordarea unei aprobări părții adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu ușurință; epitropă. (<fr.
concession, lat.
concessio)
concesie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)concésie (îngăduință)
(-si-e) s. f.,
art. concésia (-si-a), g.-d. art. concésiei; pl. concésii, art. concésiile (-si-i-)concesie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONCÉSIE, concesii, s. f. Îngăduință, cedare, renunțare (la ceva) în folosul sau în interesul altuia. — Din
fr. concession, lat. concessio.