comunicativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil.
2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. – Din
fr. communicatif, lat. communicativus.comunicativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMUNICATÍV, -Ă adj. 1. care se transmite ușor. 2. (despre oameni) care se împrietenește ușor cu ceilalți; sociabil. (<fr.
communicatif, lat.
communicativus)
comunicativ (Dicționar de neologisme, 1986)COMUNICATÍV, -Ă adj. 1. (
Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil.
2. Ușor de transmis de la o persoană la alta. [< fr.
communicatif].
comunicativ (Dicționaru limbii românești, 1939)*comunicatív, -ă adj. (d.
comunic; fr.
communicatif). Care se comunică ușor:
rîsu e comunicativ. Care spune bucuros și altora ceĭa ce simte, știe orĭ cugetă (expansiv):
om comunicativ. V.
mocnit.comunicativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)comunicatív adj. m.,
pl. comunicatívi; f. comunicatívă, pl. comunicatívecomunicativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)comunicativ a.
1. care se comunică lesne:
râsul e comunicativ; 2. care împărtășește bucuros simțirile, cugetările sale:
om comunicativ.comunicativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil.
2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. — Din
fr. communicatif, lat. communicativus.