comunism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMUNÍSM s. n. 1. Doctrină socială, politică și economică constituită pe principiul
abolirii proprietății private și al
instaurării proprietății colective.
2. Ideologia, teoria înfăptuirii societății comuniste. – Din
fr. communisme.comunism (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMUNÍSM s. n. 1. formațiune social-economică în dezvoltarea societății, caracterizată prin proprietatea de stat asupra tuturor mijloacelor de producție și prin regim totalitar de extremă stânga. ◊ ideologia, teoria înfăptuirii orânduirii comuniste a unei false fericiri generale. 2.
~ utopic = ansamblul doctrinelor premarxiste privind o societate întemeiată pe desființarea proprietății private și pe egalitatea socială și economică. 3.
~ științific = socialism științific. (<fr.
communisme)
comunism (Dicționar de neologisme, 1986)COMUNÍSM s.n. 1. Orânduire social-economică bazată pe proprietatea comună asupra mijloacelor de producție, având, potrivit concepției marxiste, două faze: una inferioară, socialismul, și a doua, superioară, comunismul propriu-zis.
2. Ideologia, teoria înfăptuirii orânduirii comuniste.
3. Mișcare politică-revoluționară care luptă pentru realizarea societății comuniste. [< fr.
communisme].
comunism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)COMUNÍSM (‹
fr.)
s. n. 1. Doctrină socială, politică și economică constituită pe principiul abolirii proprietății private asupra mijloacelor de producție și al instaurării proprietății colective. Primele idei comuniste de organizare socială au la bază principiul comunității de bunuri și se găsesc la unele grupuri religioase (vechii creștini, mănăstirile medievale), în unele societăți istorice (Sparta, secta anabaptistă a lui Th. Müntzer, Republica iezuită a Paraguay-ului din
sec. 16), în unele modele de societăți ideale elaborate de Platon în „Republica”, Th. Morus în „Utopia”. T. Campanella în „Cetatea Soarelui”. Începînd cu
sec. 16 s-a dezvoltat un curent utopic, reclamînd suprimarea proprietății private și abolirea inegalităților de orice fel;
v. socialism utopic. C. modern este legat de ideile lui K. Marx și
Fr. Engels, care, ulterior, au fost preluate, precizate, adaptate și dezvoltate de diverși teoreticieni (Lenin, Stalin, Troțki, Mao). Central, în doctrina comunistă, este conceptul de societate fără clase, bazată pe proprietatea comună asupra mijloacelor de producție. Societatea fără clase ar urma după perioada de tranziție de
dictatură a proletariatului și după etapa pregătitoare a
socialismului. În urma Revoluției din Octombrie 1917 din Rusia doctrina
c. a fost folosită pentru preluarea puterii politice în stat. După al doilea război mondial,
c. a fost impus de către U.R.S.S. treptat unor state din Europa de Est, Asia, Africa și America Centrală.
2. Sistem economic, social și politic caracterizat prin proprietatea de stat asupra mijloacelor de producție și de schimb, eliminarea economiei de piață și a sistemului concurențial, hipercentralizarea decizională în sfera economicului, socialului și politicului.
3. Ansamblu de mișcări, partide, țări, persoane care au aderat la doctrina comunistă..
4 Ansamblul metodelor folosite de cei care au aderat la ideile comuniste și al instituțiilor care au rezultat din acțiunea lor.
comunism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)comunísm s. n.comunism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)comunism n. doctrină socială care reclamă comunitatea bunurilor pentru fericirea omenirii. V.
socialism.comunism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMUNÍSM s. n. 1. Sistem social, politic și economic constituit pe principiul abolirii proprietății private și al instaurării proprietății colective asupra mijloacelor de producție și de schimb.
2. Mișcare care dorește să implementeze acest sistem.
3. Ideologie care promovează acest sistem. — Din
fr. communisme.