compromițător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE, compromițători, -oare, adj. Care (poate) compromite pe cineva. –
Compromite +
suf. -ător.compromițător (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE adj. de natură a compromite. (<compromite + -ător)
compromițător (Dicționar de neologisme, 1986)COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE adj. De natură a compromite. [<
compromite +
-ător, după fr.
compromettant].
compromițător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)compromițătór adj. m.,
pl. compromițătóri; f. sg. și
pl. compromițătoárecompromițător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)compromițător a. ce compromite sau poate compromite:
vorbe compromițătoare.compromițător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMPROMIȚĂTÓR, -OÁRE, compromițători, -oare, adj. Care (poate) compromite pe cineva. —
Compromite +
suf. -ător.