complementarism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMPLEMENTARÍSM s. n. (
Fil.) Teză fundamentală a empirismului logic constând în asocierea empirismului cu logicismul. – Din
fr. complémentarisme.complementarism (Dicționar de neologisme, 1986)COMPLEMENTARÍSM s.n. Teză fundamentală a empirismului logic, constând în așezarea alături, în cadrul aceleiași concepții, a două metafizici tradiționale în istoria gnoseologiei, empirismul și logicismul, prin reducerea fenomenului la percepții și a esenței la termenul în care și prin care se formează noțiunea. [Cf. fr.
complémentarisme].
complementarism (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMPLEMENTARÍSM s. n. teză fundamentală a empirismului logic, constând în asocierea, în cadrul aceleiași concepții, a două metafizici tradiționale în istoria gnoseologiei, empirismul și logicismul, prin reducerea fenomenului la percepții și a esenței la termenul în/prin care se formează noțiunea. (< fr.
complémentarisme)
complementarism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMPLEMENTARÍSM s. n. (Fil.) Teză fundamentală a empirismului logic constând în asocierea empirismului cu logicismul. — Din
fr. complémentarisme.