combinațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMBINAȚIÚNE s. f. v. combinație.combinațiune (Dicționar de neologisme, 1986)COMBINAȚIÚNE s.f. v.
combinație.
combinațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*combinațiúne f. (lat.
combinátio, -ónis).
Chim. Amestec. Lucru amestecat:
sarea de bucătărie e o combinațiune de clor cu sodiŭ. Fig. Unire, împreunare:
combinațiune de puterĭ. Chibzuire, imaginațiune (împreunare de ideĭ):
profunde combinațiunĭ strategice. –
-áție și
-áre.combinațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)combinați(un)e f.
1. împreunarea sau așezarea lucrurilor într’o ordine determinată:
combinațiune de colori; 2. fig. măsuri luate pentru a reuși;
3. Chim. unire intimă a două sau a mai multor corpuri spre a forma un corp nou:
apa rezultă dintr’o combinațiune a hidrogenului cu oxigenul.combinațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMBINAȚIÚNE s. f. v. combinație.