combinație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMBINÁȚIE, combinații, s. f. 1. Îmbinare, reunire, combinare.
2. (
Fam.) Aranjament, plan; calcul. ◊
Expr. A intra în combinație cu cineva = a se asocia cu cineva.
3. Reacție chimică în cursul căreia doi atomi sau două molecule se unesc pentru a forma o nouă moleculă; (
concr.) substanță obținută în urma unei astfel de reacții; (corp) compus. [
Var.:
combinațiúne s. f.] – Din
lat. combinatio, -onis.combinație (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMBINÁȚIE s. f. 1. reunire, îmbinare, combinare. 2. substanță formată din două sau mai multe elemente chimice. 3. (fam.) aranjament, plan; calcul. (
combinație (Dicționar de neologisme, 1986)COMBINÁȚIE s.f. 1. Reunire, îmbinare, combinare. ♦ Reacție prin care se unesc elemente chimice și se formează un corp compus, cu alte proprietăți fizice și chimice.
2. (
Fam.) Aranjament, plan; calcul. [Gen.
-iei, var.
combinațiune s.f. / cf. it.
combinazione, lat.
combinatio].
combinație (Dicționar de argou al limbii române, 2007)combinație, combinații s. f. 1. (
deț.) schimb de țigări efectuat între deținuți.
2. aranjament; înțelegere.
combinație (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)COMBINAȚIE (‹
fr.)
s. f. 1. Reunire, îmbinare, combinare. ♦ (
Fam.) Aranjament, plan, calcul.
2. (
CHIM.) Substanță omogenă compusă din două sau mai multe elemente chimice diferite, prezente în proporții definite; compus (
2); corp compus. ◊
C. complexă = combinație care se obține prin legarea la un ion metalic a unui număr definit de molecule de aceeași specie sau de specii diferite, neutră din punctul de vedere al reactivității chimice. ◊
C. organometalică =
c. organică conținînd un atom al unui metal legat printr-un atom de carbon de radicalul organic. ◊
C. de incluziune =
c. moleculară constituită din doi componenți, în care moleculele unuia dintre componenți sînt capabile să reține moleculele celui de-al doilea, fără ca între ele să se stabilească legături chimice obișnuite, ci numai forțe de interacțiune, slabe de tip Van der Waals (
ex. aducți, clatrați).
combinație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)combináție (-ți-e) s. f.,
art. combináția (-ți-a), g.-d. art. combináției; pl. combináții, art. combináțiile (-ți-i-)combinație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMBINÁȚIE, combinații, s. f. 1. Îmbinare, reunire, combinare.
2. (
Fam.) Aranjament, plan; calcul. ◊
Expr. A intra în combinație cu cineva = a se asocia cu cineva.
3. Reacție chimică în cursul căreia doi atomi sau două molecule se unesc pentru a forma o nouă moleculă; (
concr.) substanță obținută în urma unei astfel de reacții; (corp) compus. [
Var.:
combinațiúne s. f.] —
Din lat. combinatio, -onis.