colțurat(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) COLȚURÁT, -Ă,colțurați, -te, adj. Colțuros. – Colț + suf. -at.
colțurat(Dicționaru limbii românești, 1939) colțurát și -ós, V. colțorat.
colțurat(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) colțurát adj. m., pl. colțuráți; f. colțurátă, pl. colțuráte
colțurat(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) COLȚURÁT, -Ă,colțurați, -te, adj. Colțuros. — Colț + suf. -at.