col (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COL, coluri, s. n. (
Anat.) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os. – Din
fr. col.col (Dicționar de neologisme, 1986)-COL Element secund de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) cultură, cultivare”, „care locuiește”, „locuitor”. [< fr.
-cole, it.
-colo].
col (Dicționar de neologisme, 1986)COL s.n. Parte îngustată de formă cilindrică a unui organ sau a unui os. [Pl.
-luri. / < fr.
col, lat.
collum- gât].
col (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)col, cóluri, s.n. (reg.)
1. aripă (de moară de vânt).
2. rând. (în expresia:
a fi de col = a fi la rând, a-i veni rândul).
col (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)col (cóluri), s. n. –
1. Aripă de moară de vînt. –
2. Rond, gardă.
Tc. kol „aripă.” –
Der. colgiu, s. m. (gardian; perceptor), din
tc. kolcu (Șeineanu, III, 42; Ronzevalle, 141).
col (Marele dicționar de neologisme, 2000)COL1 s. n. 1. parte îngustă în formă cilindrică a unui organ sau a unui os. 2. (bot.) colet. (< fr.
col, lat.
collum, gât)
col (Marele dicționar de neologisme, 2000)-CÓL2 elem. „care cultivă, care locuiește, trăiește”. (< fr.
-cole, cf.
lat. colere, a cultiva)
col (Marele dicționar de neologisme, 2000)COL3(E)-, -COLÍE elem. „fiere, bilă”. (< fr.
chol/é/-, -cholie, cf.
gr. khole)
col (Marele dicționar de neologisme, 2000)COL4(O)-/COLI-, -COLÍE, -COLÍTĂ elem. „colon, intestin”. (< fr.
col/o/-, coli-, -colie, -colite, cf.
gr. kolon)
col (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)col s. n.,
pl. cóluri