cojocel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COJOCÉL, cojocele, s. n. Diminutiv al lui
cojoc; cojoc (
1) scurt, fără mâneci; pieptar, bundiță. –
Cojoc +
suf. -el.cojocel (Dicționaru limbii românești, 1939)cojocél n., pl.
e. Cojoc mic.
cojocel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cojocél s. n.,
pl. cojocélecojocel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cojocel n. pieptarul țărancelor.
cojocel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COJOCÉL, cojocele, s. n. Diminutiv al lui
cojoc; cojoc (
1) scurt, fără mâneci; pieptar, bundiță. —
Cojoc +
suf. -el.