colțun (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLȚÚN, colțuni, s. m. 1. (
Reg.) Ciorap.
2. Compus:
colțunii-popii = plantă erbacee mică, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori inodore, albastre sau violete, cu un pinten scurt și cu fructul o capsulă ascuțită (
Viola silvestris). [
Var.: (
1)
călțún s. m.] – Din
ngr. kaltsúni (<
it.).
colțun (Dicționaru limbii românești, 1939)colțún, -áș, V.
călțun, -áș.colțun (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)colțún/călțún2 (ciorap) (
înv.,
pop.)
s. m.,
pl. colțúni/călțúnicolțun (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)colțun m. V.
călțun.colțun (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COLȚÚN, colțuni, s. m. 1. (
Reg.) Ciorap.
2. Compus:
colțunul-popii sau
colțunii-popii = plantă erbacee mică, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori inodore, albastre sau violete, cu un pinten scurt și cu fructul o capsulă ascuțită
(Viola silvestris). [
Var.: (
1)
călțun s. m.] — Din
ngr. kaltsúni.