colțișor - explicat in DEX

colțișor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor.

colțișor (Dicționaru limbii românești, 1939)
colțișór n., pl. oare. Colț mic. Fig. Adăpost, refugiŭ: să am și eŭ un colțișor de pămînt. Pl. Dantelă. S. m. O plantă cruciferă (cardamine [saŭ dentaria] bulbífera).

colțișor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
colțișór¹ (plantă) s. m., pl. colțișóri

colțișor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
colțișór² (colțuleț) s. n., pl. colțișoáre

colțișor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
colțișor n. colț mic. ║ m. 1. plantă de pădure cu flori roșiatice și purpurii- albăstrui (Dentaria bulbifera); 2. pl. dantele: colțișori și bibiluri de mătase FIL.

colțișor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). — Colț + suf. -ișor.