coloratură - explicat in DEX

coloratură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COLORATÚRĂ, coloraturi, s. f. 1. Manieră de interpretare vocală care dă posibilitatea interpretului să-și afirme virtuozitatea tehnică, executând cadențe, triluri etc. ◊ Soprană de coloratură = soprană cu extensiune în registrul acut care cântă în această manieră. 2. (Rar) Bogăție de culori; colorit. – Din fr. coloratura.

coloratură (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COLORATÚRĂ s. f. 1. manieră de interpretare vocală care permite interpretului să-și afirme virtuozitatea tehnică, executând rulade, triluri etc. ♦ soprană de ~ = soprană care interpretează în această manieră. 2. bogăție de culori; colorit. (<germ. Koloratur, it. coloratura)

coloratură (Dicționar de neologisme, 1986)
COLORATÚRĂ s.f. 1. Efect muzical produs prin introducerea într-o melodie a unor pasaje grele din punct de vedere tehnic (rulade, triluri etc.), care sunt executate cu vocea. ◊ Soprană de coloratură = soprană care poate executa astfel de pasaje. 2. (Rar) Bogăție de culori; colorit. [< germ. Koloratur].

coloratură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
coloratúră s. f., g.-d. art. coloratúrii; pl. coloratúri

coloratură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COLORATÚRĂ, coloraturi, s. f. 1. Ornamentație virtuoză a liniei melodice vocale (în operă). ◊ Soprană de coloratură = soprană cu un registru acut extins. 2. (Rar) Bogăție de culori; colorit. — Din it. coloratura.