coloratură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLORATÚRĂ, coloraturi, s. f. 1. Manieră de interpretare vocală care dă posibilitatea interpretului să-și afirme virtuozitatea tehnică, executând cadențe, triluri etc. ◊
Soprană de coloratură = soprană cu extensiune în registrul acut care cântă în această manieră.
2. (Rar) Bogăție de culori; colorit. – Din
fr. coloratura.