colină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLÍNĂ1, coline, s. f. Formă de relief mai mică decât dealul; colnic, delușor. – Din
fr. colline.colină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLÍNĂ2, coline, s. f. Amină care face parte din complexul vitaminei B, utilizată în tratamentul afecțiunilor hepatice. – Din
fr. choline.colină (Dicționar de neologisme, 1986)COLÍNĂ1 s.f. (
Geol.) Formă de relief mai mică decât dealul. [< fr.
colline].
colină (Dicționar de neologisme, 1986)COLÍNĂ2 s.f. (
Chim.) Corp azotat care intră în compoziția materiei vii, având rol protector al celulei hepatice și ai cărui derivați (acetilcolina) au o mare importanță în funcționarea sistemului nervos. [< fr.
choline].
colină (Marele dicționar de neologisme, 2000)COLÍNĂ1 s. f. formă de relief, mai mică decât dealul, rotunjită. (<fr.
colline, lat.
collina)
colină (Marele dicționar de neologisme, 2000)COLÍNĂ2 s. f. amină din compoziția materiei vii ai cărei derivați (acetilcolina etc.) au un rol important în organism. (<fr.
choline)
colină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)colínă (colíne), s. f. -Deal, colnic.
Fr. colline. A devenit aproape popular. Totuși,
dim. menționate de DAR,
col(i)niță și
colmel, nu aparțin acestui cuvînt ci lui
colnic și culme.
colină (Dicționaru limbii românești, 1939)*colínă f., pl.
e (fr.
colline, d. it.
collina, lat.
collis, deal). Deal.
colină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)colínă (delușor)
s. f.,
g.-d. art. colínei; pl. colínecolină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)colină f. munte mic numit după înnălțime:
colnic, deal, măgură, movilă. [Neologism după fr.
colline].