colimator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLIMATÓR, colimatori, s. n. 1. Dispozitiv optic folosit pentru colimarea fasciculelor de raze.
2. Instrument optic pentru determinarea aproximativă a unei direcții.
3. (În
expr.)
A lua (pe cineva)
în colimator = a urmări, a observa comportamentul cuiva; a persecuta (pe nedrept) pe cineva. – Din
fr. collimateur.colimator (Dicționar de neologisme, 1986)COLIMATÓR s.n. Dispozitiv optic întrebuințat pentru determinarea unei direcții. ♦ Instrument constituit dintr-o lunetă ajutătoare, care se atașează la luneta unui aparat de măsurat sau de vizat. [Pl.
-oare. / < fr.
collimateur].
colimator (Marele dicționar de neologisme, 2000)COLIMATÓR s. n. 1. dispozitiv optic pentru colimarea fasciculelor de raze. 2. instrument de vizare pentru determinarea aproximativă a unei direcții. ♦ (fam.) a lua (pe cineva) în ~ = a observa comportamentul cuiva; a persecuta (pe nedrept). (<fr.
collimateur)
colimator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)colimatór s.n., pl.
colimatoáre.colimator (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COLIMATÓR, colimatoare, s. n. 1. Dispozitiv optic folosit pentru colimarea fasciculelor de raze.
2. Instrument optic pentru determinarea aproximativă a unei direcții.
3. (În
expr.)
A lua (pe cineva)
în colimator = a urmări, a observa comportamentul cuiva; a persecuta (pe nedrept) pe cineva. [
Pl. și:
colimatori] — Din
fr. collimateur.