colimație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLIMÁȚIE s. f. (
Fiz.) Reglare a instrumentelor optice în scopul realizării unei coincidențe între axa lor optică și cea de vizare. – Din
fr. collimation, germ. Kollimation.colimație (Dicționar de neologisme, 1986)COLIMÁȚIE s.f. Coincidența dintre axa optică a lunetei unui aparat topografic și linia de vizare. [Gen.
-iei, var.
colimațiune s.f. / < fr.
collimation, germ.
Kollimation].
colimație (Marele dicționar de neologisme, 2000)COLIMÁȚIE s. f. reglare a instrumentelor optice pentru a realiza coincidența dintre axa lor optică și linia de vizare. (<fr.
collimation, germ.
Kolimation)
colimație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)colimáție (-ți-e) s. f.,
art. colimáția (-ți-a), g.-d. colimáții, art. colimáțieicolimație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COLIMÁȚIE s. f. (
Fiz.) Reglare a instrumentelor optice în scopul realizării unei coincidențe între axa lor optică și cea de vizare. — Din
fr. collimation, germ. Kollimation.