colectivism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLECTIVÍSM s. n. Doctrină și tip de organizare socială în care drepturile și interesele individului sunt subordonate celor ale unor colectivități sociale. – Din
rus. kollektivizm, fr. collectivisme.colectivism (Dicționar de neologisme, 1986)COLECTIVÍSM s.n. Trăsătură a relațiilor sociale în care se exprimă colaborarea, unitatea și solidaritatea oamenilor, spiritul tovărășesc, comunitatea de interese și devotamentul față de cauza generală comună. [< fr.
collectivisme].
colectivism (Marele dicționar de neologisme, 2000)COLECTIVÍSM s. n. principiu fundamental al doctrinei comuniste exprimând colaborarea, solidaritatea, comunitatea de interese față de cauza generală comună. (< fr.
collectivisme, rus.
kollektivizm)
colectivism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)colectivísm s. n.colectivism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)colectivism n. teorie socială care consistă a remite Statului orice proprietate particulară.
colectivism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COLECTIVÍSM s. n. Doctrină și tip de organizare socială în care drepturile și interesele individului sunt Subordonate celor ale unor colectivități sociale. — Din
rus. kollektivizm, fr. collectivisme.