colectiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj.,
subst. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri).
2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social.
3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊
Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate.
Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv.
II. S. n. Echipă.
Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦
P. gener. Grup. (organizat) de persoane.
III. S. f. (Ieșit din uz) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din
fr. collectif, lat. collectivus.