colăcer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLĂCÉR s. m. v. colăcar.colăcer (Dicționaru limbii românești, 1939)colăcér m. V.
conăcar.colăcer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)colăcer m.
1. flăcău de țăran care cheamă la nuntă;
2. pl. înainte-mergătorii mirelui, cari se duc de felicită pe mireasă:
colăcerii se mai numesc și soli. [După colăcelul tradițional ce se oferă acestor trimiși ai mirelui (v.
conăcar)].
colăcer (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COLĂCÉR s. m. v. colăcar.