colăcar - explicat in DEX

colăcar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COLĂCÁR, colăcari, s. m. (Pop.) Fiecare dintre flăcăii care însoțesc (călare) alaiul nunții și care rostesc la masă orația de nuntă. [Var.: colăcér s. m.] – Colac + suf. -ar.

colăcar (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) colăcár m. (d. colac, plocon oferit la biserică). Iron. Epitet dat de călugărĭ preuților [!] de lume, adică „mîncătorĭ de colacĭ”.

colăcar (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) colăcár m. V. conăcar.

colăcar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
colăcár (pop.) s. m., pl. colăcári

colăcar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
colăcar m. V. colăcer.

colăcar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COLĂCÁR, colăcari, s. m. (Pop.) Fiecare dintre flăcăii care însoțesc (călare) alaiul nunții și care rostesc la masă orația de nuntă. [Var.: colăcér s. m.]. — Colac + suf. -ar.