colăcărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLĂCĂRÍE, colăcării, s. f. (
Pop.) Orație de nuntă. –
Colăcar +
suf. -ie.colăcărie (Dicționaru limbii românești, 1939)colăcăríe, V.
conăcărie.colăcărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)colăcăríe (
pop.)
s. f.,
art. colăcăría, g.-d. art. colăcăríei; pl. colăcăríi, art. colăcăríilecolăcărie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)colăcărie f. orație de nuntă. [Lit. felicitarea colăcerului].
colăcărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COLĂCĂRÍE, colăcării, s. f. (
Pop.) Orație de nuntă. —
Colăcar +
suf. -ie.