codruț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CODRÚȚ, codruți, s. m. Codruleț. –
Codru +
suf. - uț.codruț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)codrúț (co-druț) s. m.,
pl. codrúțicodruț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CODRÚȚ, codruți, s. m. Codruleț. —
Codru +
suf. -uț.