codru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÓDRU, codri, s. m. 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). ◊
Loc. adv. Ca în codru = nestingherit, fără să-i pese de nimeni și de nimic; foarte tare.
2. Bucată mare de pâine, de mămăligă etc. – Din
lat. *quodrum (=
quadrum).
codru (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)códru (códri), s. m. –
1. Parte, bucată, felie. –
2. Bucată de pămînt. –
3. Pădure. –
4. (Înv.) Munte. –
Mr. cod(u)ru, megl. codru. Lat. pop. *
codrum, atestat cu forma
codra (
cf. citatele din
Corpus glossar. lat., în Skok,
Archiv. slaw. Phil., XXXVIII, 84), în loc de *
quodrum sau
quadrum „pătrat” (Densusianu,
Rom., XXVIII, 62; Crețu 313; Candrea-Dens., 384; REW 6921; Capidan,
Dacor., I, 509; DAR). Pentru trecerea lui
qua la
co-, cf. Densusianu,
Hlr., 71 (împotrivă, Meyer-Lübke,
Literaturenblatt, XXII, 299; Densusianu,
GS, II, 321; Rosetti, I, 57 și Diculescu,
Elementele, 437, care presupune în vocalismul
rom. o influență eolică). Semantismul nu pare să prezinte dificultăți, dacă se are în vedere familia din care face parte
quadra, și care este aceeași cu cea a lui
quartus, cu care s-a confundat (
cf. glosele lui
codra: τόπος „loc” și τόπος „curte”. Astfel, după cum
fr. quart(ier) și
sp. cuarto, *
codrum ar fi însemnat la început „parte a unui obiect împărțit în patru”, pentru a ajunge să însemne apoi, ca în cazurile anterioare,
parte a unui obiect. Pentru accepția de
bucată de pămînt, cf. sp. cuarto, quinto, la care ideea valorii aritmetice a dispărut, ca în
rom. Din același etimon
lat., provin
prov. caire (
cf. sp. desgaire), cu sensurile 1 și 2 ca în
rom. (și
sp. cairel, cf. Corominas, II, 571). Totuși, cercetătorii de odinioară s-au oprit prea mult la sensul primitiv „pătrat, de formă pătrată”, pe baza căruia este mai dificilă explicarea semantică a cuvîntului
rom.; datorită acestui fapt, s-au căutat explicații foarte diferite. Astfel,
codru este cuvînt autohton după Miklosich,
Slaw. Elem., 10 și Hasdeu,
Col. Traian, 1873, 110 și Philippide, II, 708; tracic după Pascu, I, 189;
lat., dar cu influență semantică a
sl. dĕlŭ „parte” și „munte”, după Weigang,
Jb., II, 217; J. Bruch,
ZRPh., LVI, 376 și Skok,
Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 83; din
ngr. ϰόδρα după Cihac, II, 649; din
alb. kodrë „colină” după Cihac, II, 716; Meyer 193; Șeineanu,
Semasiol., 166; Pușcariu 392; din
sl. krada „grămadă de lemne”, după Scriban.
Alb. kodrë provine din
rom. –
Der. codrean, s. m. (locuitor din zona păduroasă; muntean; Banat, paznic de pădure;
înv., soldat mercenar din regiunea Basarabiei numită Codrul Tigheciului);
codroi, s. m. (plantă, Melampyrum arvense).
codru (Dicționaru limbii românești, 1939)códru și (Ĭal.)
crod m. (cp. cu vsl.
krada, rug, grămadă de lemne; rut.
koróda, copac rămuros. De aci și alb.
kodră, deal. Evoluțiunea semantică ar fi: „copac ramuros [!], pădure mare, munte, bucată mare”. Cp. cu lat.
saltus, munte păduros. Cp. și cu
crov). Munte (Ps. S. și azĭ Ban.). Pădure imensă și neumblată.
Hoț de codru, tîlhar, bandit.
A fura ca´n codru, a fura fără frică de pedeapsă. Bucată mare de pîne [!] orĭ de mămăligă:
flămîndu codri visează, și vrabia meĭ (Prov.). V.
crihan, cocolan, halcă, șocomete.codru (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)códru, -i, s.n. –
1. Pădure (mare, deasă, bătrână).
2. Bucată de pâine sau de mămăligă.
3. Codru, regiune situată în nord-vestul țării, în componența administrativă a jud. Maramureș și Satu Mare.
4. Culmea Codrului (Făgetului), munți de origine hercinică, ce domină, din punct de vedere geografic, regiunea.
5. Codruț, n. pr. – Lat. *quodrum (=quadrum) (MDA); Termen autohton (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).
codru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)códru (co-dru) s. m.,
art. códrul; pl. códri, art. códriicodru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)codru m. pădure muntoasă, mare și deasă:
hoț de codru. [Vechiu rom. (azi Banat)
codru, munte = albanez KODRĂ, munte: sensul intermediar e munte păduros (accepțiunea vorbei în macedo-română)].
codru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)codru m. bucată mare și rotundă (mai ales de pâine):
flămându codrii visează. [Cf. lat. QUADRA, bucată de pâine (medieval CODRA)].
codru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Codru m. ultimul rege al Atenei, se jertfi pentru mântuirea patriei sale (sec. XI a. Cr.).
codru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Codru n.
1. plasă în jud. Iași;
2. vechiul nume al jud. Teleorman;
3. o parte a Banatului.
codru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÓDRU, codri, s. m. 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). ◊
Loc. adv. Ca în codru = nestingherit, fără să-i pese de nimeni și de nimic; foarte tare.
2. Bucată mare de pâine, de mămăligă etc. —
Lat. *quodrum (=
quadrum).