cocor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COCÓR, cocori, s. m. Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și picioarele lungi, cu penele cenușii, cu o pată roșie pe cap (
Grus grus). [
Var.:
cucór s. m.,
cocoáră, cucoáră s. f.] –
Et. nec.cocor (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cocór1, cocóri, s.m. (reg. la pl.)
1. fire de păr creț sau pene din coada rățoiului; părul femeilor aranjat cu penele rățoiului.
2. fire de grâu necosite.
3. specie de dantelă; horbotă, cipcă, cârligei.
4. momâie, ciuhă, mișană care desparte lanurile de grâu.
cocor (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cocór2, cocóruri, s.n. (reg.) umflătură la cap, cucui.
cocor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cocór (cocóri), s. m. – Pasăre migratoare (Grus cinerea). –
Var. cocoară (-ori), s. f. (pană, penaj; model de broderie; stîlp, semn de hotar). –
Megl. cocor. Sl. kokorĭ, kokora „creț” (Drăganu,
Dacor., V, 341; DAR), nume care s-a dat cocorului datorită moțului său care pare încrețit. După Hasdeu,
Cuv. din Bătrîni, I, 303, este legat de
lat. ciconia; pentru Cihac, II, 494,
der. din
mag. Diferențierea semantică între
m. și
var. sa
f. nu este absolută, confundîndu-se frecvent. –
Der. cocorat, adj. (cu picioarele lungi; creț);
cocorăței, s. m. pl. (narcisă, Narcissus peoticus);
cocoreț, adj. (
Olt., mîndru, trufaș);
cocoroși (
var. încocora, cocoroșa),
vb. (a face să se mîndrească; a face curte),
cf. bg. kokorjă se. –
Comp. cocobarză, s. f. (
Trans., barză);
cocostîrc, s. m. (barză), cu
stîrc, cf. Pușcariu,
Dacor., VIII, 107 și Pușcariu,
Lr., 22 (
cf. alb. sterkoko, din
sl. strŭkŭ).
cocor (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cocor, cocori s. m. (intl.) 1. hoț care operează în mai multe zone.
2. escroc sentimental.
cocor (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)COCÓR (‹
sl.)
s. m. Pasăre călătoare din ordinul gruiformelor care trăiește în toate regiunile temperate și tropicale (cu excepția Americii de Sud). Are gîtul și picioarele foarte lungi și scoate strigăte puternice, datorită traheii mult alungite, cu traiect sinuos. În România trăiesc două specii:
c. mare (
Grus grus) și
c. mic (
Anthropoides virgo), cu un smoc de pene albe înapoia ochilor.
cocor (Dicționaru limbii românești, 1939)cocór m. (ngr.
kokkóri și
kókkoras, cocoș [V.
cocoș și Bern. la
kokora]). O pasăre călătoare cenușie de aceĭașĭ formă cu barza, dar ceva maĭ mare (
grus cinérea). Cînd călătoresc, cocoriĭ zboară așezațĭ în formă de unghĭ. – În est
cocoară, f., pl.
e.cocor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cocór s. m.,
pl. cocóricocor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cocor m.
1. pasăre călătoare din clasa picioroangelor, cu ciocul și gâtul foarte lungi; călătorind, cocorii formează un triunghiu deschis și cântă neîncetat (
Grus cinerea);
2. pl. (Banat) specie de dantelă;
3. momâie de secerător. [Cf. gr. mod. KOKKÓRI, cocoș, care e sensul primitiv (v.
cocorei): cocorii au pe ceafă un moț de pene care aduce cu creasta cocoșului; v.
cocostârc].
cocor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COCÓR, cocori, s. m. Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit, cu gâtul și picioarele lungi, cu penele cenușii, cu o pată roșie pe cap
(Grus grus). [
Var.:
cucór s. m.,
cocoáră, cucoáră s. f.] —
Et. nec.