cociorbă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COCIÓRBĂ s. f. v. cociorvă.cociorbă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cociórbă (cociórvă) s.f. (reg.)
1. unealtă cu cârlig cu care se scoate jarul sau cenușa din cuptor.
2. unealtă de pescuit asemănătoare celei cu care scoate jarul din cuptor.
3. unealtă de zidărie (lopată) de forma cociorvei, cu care se amestecă varul și nisipul.
4. numele unei constelații, formată din trei stele în triunghi.
5. colibă, casă cu ogradă, curte.
6. (fam.) bătaie, trânteală.
cociorbă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cociórbă (cociórbe), s. f. –
1. Vătrai. –
2. Bîtă, măciucă. –
3. Constelație în jurul stelei Gemma. –
Var. cociorvă, cuciorbă. Origine necunoscută. Ar putea fi un cuvînt expresiv, ca multe din cele compuse cu
co-. În general se consideră a fi reprezent al unui cuvînt
sl. neidentificat,
cf. v. rus. kočárga, rut. kočerga, pol. koczarga (Cihac, II, 722; Tiktin), sau din
mag. kocsorba (Gáldi,
Dict., 122); însă
mag. pare a proveni din
rom., ca și
rut. (Miklosich,
Wander., 17), și oricum este obscur și probabil străin în
sl. (Berneker 536). Dacă este vorba de o creație expresivă, este dublet al lui
cocioabă, s. f. (colibă); identitatea semantică între
vătrai și
colibă apare și în
cocîrlă. Cocioabă nu a fost explicat într-un mod satisfăcător (
tăt. koči aba „cort de nomad”, Șeineanu, 318;
mr. cuciubă „buștean”, Șeineanu,
Dicț., însă este vorba probabil de
ngr. γϰουτσιούπα;
sb. kuča „casă”, DAR). Dacă se admite identitatea cu
cocioarbă, lipsa lui
r apare și în
pol. koczuba, rut. kočuba „vătrai”, și în
rom. cociobăi, vb. (a scociorî, a iscodi), care se explică numai pe baza lui *
cocioabă „vătrai” (pentru
der. expresivă a
vb.,
cf. cotrobăi). Există numeroase
var. expresive ale cuvîntului care înseamnă
colibă: coșleabă, coșm(o)agă, coșmeagă, cociomeagă, cociomeață, coșmandră, coșmelie, coșmolie; cf. și
cobace, colibă.cocĭorbă (Dicționaru limbii românești, 1939)cocĭórbă și
-rvă f., pl.
e (rut.
kocérga, pron. și
-rha și
-rva, de unde, contaminat poate și de
kocĭúba, vătrar, s´a făcut
cocĭorvă). Vătrar mare de brutărie:
sosiră muĭerile cu cocĭorvele aprinse (Sadov. Univ. 18 Dec. 1912). Lopată de amestecat varu´n varniță.
Din vorbă în vorbă aŭ ajuns la cocĭorbă, adică „la bătaĭa cu cocĭorba”. – În R. S.
cocĭoarbă. În Btș. Dor.
cocĭorvéĭ, aĭurea și
corcĭoveĭ, n., pl.
eĭe, vătrar.
cociorbă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cociorbă f.
1. prăjină cu cârlig la un cap pentru a strânge tăciunii și a răscoli jăratecul;
2. lopată de amestecat varul cu nisip;
3. fam. trânteală:
din vorbă în vorbă au ajuns și la cociorbă PANN. [Rus. KOČUBA și KOČERGA, de unde un compromis
cociorbă].
cociorbă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COCIÓRBĂ s. f. v. cociorvă.