coc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COC1, coci, s. m. Bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanț, de ciorchine etc. – Din
fr. coccus.coc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COC2, cocuri, s. n. Pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și răsucit la ceafă sau în creștetul capului; conci. – Din
fr. coque [de cheveux].
coc (Dicționar de neologisme, 1986)COC s.n. Pieptănătură femeiască, cu părul strâns sau împletit și adunat pe ceafă sau în creștetul capului. [Pl.
-curi. / < fr.
coque].
coc (Dicționar de neologisme, 1986)COC s.m. (
Zool.) Bacterie de formă sferică. [< germ.
Kokke, cf. gr.
kokkos – boabă].
coc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)coc s.n.
1. (reg.) parte a morii de vânt.
2. plevușcă (pești mici).
3. corb-de-noapte.
coc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)coc (coci), s. m. Pasăre (Ardea nycticorax). –
Var. coacă. Creație expresivă plecînd de la imitarea cîntecului acestei păsări. –
Der. cocă, s. f. (cioară, Corvus monedula);
cocăi, vb. (a cotcodăci găinile).
Cf. cucăi.coc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)coc (cocuri), s. n. –
1. Chiflă. –
2. Pieptănătură cu părul strîns la ceafă, conci. Formație expresivă.
Cf. gr. ϰόϰϰος,
lat. coccum (de unde
mr. cocă „fruct” Pascu, I, 69,
megl. cocă „cap”),
alb. kok(jë) „cap”,
sard. kokka „pîine rotundă”),
sp. coco „larvă; mărgea din mătănii”, etc. Pentru mai multe
ex.,
cf. DAR; Lacea,
Dacor., II, 623; Iordan,
BF, VI, 150);
coacăză. Este mai puțin probabilă
der. din
fr. coque „coc” (Schuchardt,
ZRPh., XXVI, 323; DAR).
Cf. și REW 2009.
Der. cocă, s. f. (cocoloș făcut din pîine; chiflă; aluat; păpușă; copil),
cf. it. coccolo „copil”, cuvînt din limbajul copiilor, care circulă și în forma diftongată
coacă; cocuță, s. f. (chiflă; copil);
cocoli (
var. gogoli),
vb. (
Olt., a frămînta aluatul pentru a face prăjituri; a răsfăța, a alinta; a răzgîia; a înfofoli), cu
suf. expresiv
-li (Graur,
BL, IV, 92),
cf. it. coccolarsi „a face nazuri”, Rovigo,
cuculío „mîngîi”;
cocoleală, s. f. (acțiunea de a frămînta aluat; acțiunea de a răsfăța);
cocoloș, s. n. (bulgăre, boț; bilă, bulgăre, grunz; știulete de porumb; cucui) din cuvîntul anterior, cu
suf. -oș; cocoloși, vb. (a mototoli, a face cocoloș; a răsfăța, a răzgîia; a înfofoli; a strînge, a stoarce; a strica o afacere; a trece sub tăcere un subiect),
cf. mr. mi cuculescu „mă ghemuiesc”;
cocoloșeală, s. f. (acțiunea
vb. anterior);
cocoașe, s. f. (gheb), pentru a cărui formație
cf. gogoașe (
mr. cucoașe „nucă”,
cucoș „nuc”; după Pușcariu 390, din
lat. *
cocca);
cocoșa, vb. (a încovoia; a curba; a deșela; a îmbătrîni);
cocoșat, s. m. (care are cocoașă, ghebos), pentru a cărui răspîndire în
Olt.,
Munt. și
Dobr.,
cf. ALR, I, 41;
cochiță, s. f. (boabă; bob; grăunte);
cococ, s. n. (
Trans., gaură; cuvînt care nu apare în dicționare
cf. Enciclopedia română, III, 22);
cocor, s. n. (bombare, umflătură, tumoare);
cocoradă, s. f. (
Trans., pesmet, prăjitură), a cărui formare pare a indica o contaminare cu
paparadă. Corcoman, s. m. (în
Trans. de Nord, coc caracteristic femeilor măritate), pus în legătură de DAR cu
lat. *
cocculus „melc”, pare a se explica mai bine plecînd de la
coc, cu
suf. -
man cf. și
colcovan, s. n. (
Munt., grunz, bulgăre).
Curculez, s. m. (gărgăriță, Calendra granaria), explicat de către Scriban pe baza
lat. curculio, pare a fi o
der. ca cea anterioară (
cf. cocor „umflătură”), cu
suf. -ez; bg. kokolëza, kukulëza (urechelniță) pare a proveni din
rom. Cf. și
cocon, cocîrlă, coclete, cocoța, cucui. Din
rom. provin
mag. kóka „moț, creastă” și
iud. sp. koko „coc”. Coincidența lui
a cocoșa „a deșela” cu
rus. kokošiti „a asasina” (din
rut. kokoš „a asasina”,
cf. Vasmer 594), pare cauzală.
coc (Marele dicționar de neologisme, 2000)COC1 s. n. pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și adunat pe ceafă, ori în creștetul capului. (< fr.
coque)
coc (Marele dicționar de neologisme, 2000)COC2 s. m. bacterie de formă sferică. (< germ.
Kokke, gr.
kokkos, boabă)
coc (Dicționar de argou al limbii române, 2007)coc s. invar. (tox.) cocaină.