cocioc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare).
2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [
Pl. și:
cociocuri] –
Et. nec.cocioc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cocióc (cociócuri), s. n. –
1. Mlaștină. –
2. Cap, capăt. Origine necunoscută. Pare a fi un cuvînt expresiv, bazat pe o reduplicare a lui
cioc; însă această explicație nu se potrivește cu primul sens. DAR propune o legătură cu
rus. kočka „grind într-o regiune mlăștinoasă”.
cocĭoc (Dicționaru limbii românești, 1939)cocĭóc n., pl.
oace și
urĭ (orig. neșt.). Sud (Ant. I)). Insulă de plaur plutitoare, numită și
coșcovă și
mogîldan (Dun.):
peștele să [!] bagă la cocĭoace, pescariĭ pitesc raciĭ pin [!] cocĭoace (VR. 1927, 5, 156),
pîn ce [!] cocĭocurĭ se nutreaŭ (niște vulturĭ)
știa sfintu [!] (Chir. CL. 1912, 1202). Baltă de apă stagnantă cu aniĭ care nu se primenește de cît cînd vine unda mare.
cocioc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cocióc s. n.,
pl. cocioáce/cociócuricocioc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Cocioc n. sat în jud. Ilfov cu 3200 loc., lângă stația Periș. Domeniul Coroanei.
cocioc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare).
2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [
Pl. și:
cociocuri] —
Et. nec.