cobur - explicat in DEX

cobur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COBÚR, coburi, s. m. (Pop.) Toc de piele atârnat de șa, în care se purta de obicei pistolul. – Din tc. kubur, ucr., bg. kobur.

cobur (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
cobúr, cobúri, s.m. (reg., înv.) 1. toc de piele pentru pistol, atârnat la șaua calului. 2. haină bărbătească purtată odinioară de boieri.

cobur (Dicționaru limbii românești, 1939)
cobúr m. și (vechĭ) cubúr m. (turc. kubúr, toc, învălitoare [!]; ngr. kubúri, alb. sîrb. kobúre, bg. kobur). Pl. Desagĭ micĭ de pele [!] care se pun înaintea șeleĭ și în care călărețiĭ țin mîncare și alte lucrurĭ: a lua mîncare la (saŭ în) coburĭ. V. cĭochină.

cobur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cobúr (toc de piele) (pop.) s. m., pl. cobúri

cobur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cobur n. toc de pistoale ce se atârnă de șea. [Turc. KUBUR].

cobur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COBÚR, coburi, s. m. (Pop.) Toc de piele atârnat de șa, pentru pistol și hrana călărețului. — Din tc. kubur, ucr., bg. kobur.