clopoțel - explicat in DEX

clopoțel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLOPOȚÉL, clopoței, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna (pentru a indica recreațiile la școală, pentru a chema pe cineva sau a anunța ceva etc.) sau care se agață de gâtul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în formă de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el.

clopoțel (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
clopoțel, clopoței s. m. (er., eufem.) vulvă, vagin.

clopoțel (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CLOPOȚEL, Ion (1892-1986, n. Poiana Mărului, jud. Brașov), om politic și publicist român. Redactor și director al unor ziare din Transilvania („Societatea de mîine”). Membru al Partidului Social-Democrat și secretar general al Sindicatului Presei Române. Lucrări de popularitate a istoriei naționale. Memorialistică („Amintiri și portrete”).

clopoțel (Dicționaru limbii românești, 1939)
clopoțél n., pl. e. Clopot mic. Sunet de clopot mic: se aude un clopoțel. S. m. Zurgalăŭ [!]: pisica cu clopoțeĭ nu prinde șoarecĭ. (Prov.). O plantă campanulacee cu florĭ albastre (campánula rapúnculus). Altă plantă campanulacee cu florĭ albastre, albe saŭ roșiĭ (campánula médium). Ghiocel. S. n. pl. Trans. Lăcrămioare, mărgăritărel.

clopoțel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clopoțél s. m., pl. clopoțéi, art. clopoțéii

clopoțel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
clopoțel m. 1. clopot mic; 2. pl. zurgălăi; 3. pl. plantă decorativă cu florile învoalte în formă de clopoțel (Campa-nula); 4. pl. alt nume dat ghioceilor (după forma inflorescenței lor).

clopoțel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLOPOȚÉL, clopoței, s. m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna (pentru a indica recreațiile la școală, pentru a chema pe cineva sau a anunța ceva etc.) sau care se agață de gâtul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în formă de clopot (1) (Campanula). — Clopot + suf. -el.