clopot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLÓPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice. ◊
Expr. (
Fam.)
A trage clopotele =
a) a curta o femeie;
b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (
1).
2. Piesă în formă de clopot (
1), cu diverse întrebuințări (în industrie). ◊
Clopot scufundător = cameră de lucru, construită din metal sau din beton armat, alimentată cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrări sub apă. ♦ Capac de sticlă de forma unui clopot (
1), care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc. – Din
sl. klopotŭ.clopot (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)clópot (clópote), s. n. –
1. Obiect metalic în formă de pară prevăzut cu o limbă mobilă care produce sunete caracteristice. –
2. Bătaie de clopot, dangăt. –
3. Clopoței, talangă. –
4. În expresia
a trage clopotele: a bate clopotul; a bate toba, a trîmbița;
Arg., a curta o femeie, a-i face complimente. –
5. Varietate de campanule, Campanula carpatica, Campanula rapunculoides. –
Mr. cloput. Sl. klopotŭ „zgomot”, de la
klepati „a bate, a trage”,
cf. clipi (Miklosich,
Slaw Elem., 25; Miklosich,
Lexicon, 288; Cihac, II, 64; Conev 57). Sensul de „clopot” nu este cert pentru
sl., dar
cf. bg. klopot „clopot”,
sb. klepet „sunet de talangă”,
sb. klepetuša „talangă”.
Der. clopoțel, s. m. (talangă; clopot mic; diverse plante din familia campanulaceelor, Campanula glomerata, Campanula medium, Campanula rapunculus, Campanula patula, Campanula alpina, etc.);
clopotar, s. m. (persoană care trage clopotele la biserică; persoană care sună din clopoțel; berbec blînd; indiscret);
clopotărie, s. f. (atelierul clopotarului);
clopoți (
var. clopoti),
vb. (a trage clopotul; a bate clopotul; a divulga, a trîmbița);
clopotniță, s. f. (turn de biserică în care sînt instalate clopotele). Din
rom. pare a proveni
sb. klopotar „miel blînd”.
clopot (Dicționaru limbii românești, 1939)clópot n., pl.
e și pop.
cloapete (bg.
klopot, clopoțel; vsl.
klopotŭ, clămpăneală de toacă,
klopotati a clămpăni, a răsuna,
klepati, a izbi; sîrb.
klop[ot]ati, klep[et]ati, a clămpăni, a hui,
klepet, talangă; rus.
klepálo, toacă, ceh.
klopot, clocotire, grabă, întristare. Cp. și cu
clampă, clucsă, clocot, pleosc, fleoncănesc, cu fr.
cloche și germ.
glocke, clopot, cu engl.
clock, ceasornic, și cu rom.
șchĭop. V. și
cloșcă. Cp. cu
zvon). Instrument de alamă ca un vas de care atîrnă o limbă care-l face să sune izbindu-l. Capac de sticlă în formă de clopot. Sunet de clopot:
aud un clopot. Clopot de cufundat, mare clopot în care se bagă un om care, cufundîndu-se cu acest clopot în apă, poate sta acolo cît-va timp.
A trage clopotele, a trage clopotele uneĭ bisericĭ în semn de onoare pentru cineva (de ex., la sosirea unuĭ episcop).
Fig. A face curte, a linguși. V.
harang, talangă; gong.clopot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clópot s. n.,
pl. clópoteclopot (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clopot n.
1. instrument de metal, mai ales de bronz, de formă conică, înăuntrul căruia atârnă o limbă de fier ce sună lovindu-se de pereții lui;
2. sunetul clopotului;
3. mașină în care cufundătorul poate sta și respira câtva timp pe fundul mării. [Slav. KLOPOTŬ, sgomot; s’a luat efectul pentru cauză (cf. invers,
svon)].
clopot (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLÓPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice. ◊
Expr. (
Fam.)
A trage clopotele =
a) a curta o femeie;
b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1).
2. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări (în industrie). ◊
Clopot scufundător = cameră de lucru, construită din metal sau din beton armat, alimentată cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrări sub apă. ♦ Capac de sticlă de forma unui clopot (1), care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc. — Din
sl. klopotŭ.