clop - explicat in DEX

clop (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CLOP, clopuri, s. n. (Reg.) Pălărie. – Magh. kalap.

clop (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLOP, clopuri, s. n. (Reg.) Pălărie; spec. (sens curent) pălărie țărănească din fetru de culoare neagră, cu calota semisferică și borurile înguste. – Din magh. kalap.

clop (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
clop (clópuri), s. n. – (Trans.) Pălărie, căciulă. Mag. kalap (DAR; Gáldi, Dict., 118).

clop (Dicționaru limbii românești, 1939)
clop și colóp n., pl. urĭ (ung. kalap. V. calpac). Trans. Ban. Pălărie.

clop (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
clop, -uri, s.n. – 1. Pălărie: „Bine-mi place de mândru / Cum își poartă clopuțu; / Și-l poartă un ptic plecat / La tătă lume li-i drag” (Memoria 2001: 101). Clop de câne, nume de ocară: „De când beau la clop-de-câne, / N-am nemica lângă mine” (Bârlea 1924 II: 168). 2. Cupă, olană, țiglă pe coama casei (ALR 1971: 276; Vadu Izei). – Din magh. kalop „pălărie„.

clop (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clop (reg.) s. n., pl. clópuri

clop (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLOP, clopuri, s. n. (Reg.) Pălărie; spec. (sens curent) pălărie țărănească din fetru de culoare neagră, cu calota semisferică și borurile înguste. — Din magh. kalap.