clopoți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV.
Intranz. (Rar) A trage clopotul (
1); a suna din clopoțel (
1). – Din
clopot.clopoți (Dicționar de argou al limbii române, 2007)clopoți, clopoțesc I v. t. (d. bărbați) a face curte unei femei.
II v. r. (la pers. a III-a sg.) a suna (
de recreație etc.).
clopoți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clopoțí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. clopoțésc, imperf. 3
sg. clopoțeá; conj. prez. 3
să clopoțeáscăclopoți (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLOPOȚÍ, clopoțesc, vb. IV.
Intranz. (Rar) A trage clopotul (
1); a suna din clopoțel (
1). — Din
clopot.clopoțì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clopoțì v. a trage clopoțelul (CAR.).