clac - explicat in DEX

clac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLAC¹ interj. Cuvânt care imită un zgomot sec, scurt. – Onomatopee. Cf. fr. clac.

clac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLAC², clacuri, s. n. Pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită și purtată sub braț. – Din fr. claque.

clac (Dicționar de neologisme, 1986)
CLAC s.n. (Rar) Pălărie cilindrică care se poate turti și purta sub braț. [Pl. -uri. / < fr. claque].

clac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
clac (clácuri), s. n. – Pălărie cu calota înaltă. Fr. (chapeau à) claque.

clac (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CLAC¹ s. n. pălărie cilindrică ce se poate turti și purta sub braț. (< fr. claque)

clac (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CLAC² I. interj. termen folosit de operatorul de sunet în filmările cinematografice pentru a indica faptul că echipamentul de înregistrare funcționează. II. s. n. zgomot sec (a ceva care se închide). (< fr. clac)

clac (Dicționaru limbii românești, 1939)
*clac n., pl. urĭ (fr. claque). Pălărie înaltă (joben, cilindru) care se poate turti și purta supt [!] braț la marile ceremoniĭ în unire cu fracu. (A fost inventat de pălărieru Francez Gibus ca să înlocuĭască bicornu, care s´a purtat pînă pe la 1870).

clac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clac¹ interj.

clac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clac² s. n., pl. clácuri

clac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
clac n. pălărie bărbătească ce se poate turti și purta sub braț (= fr. claque).