ciuroi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIURÓI, ciuroaie, s. n. Izvor care curge pe un scoc ori jgheab îngust. – Probabil din
ciurui2.ciuroi (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)ciurói, -oaie, s.n. – Izvor care curge pe un jgheab îngust; șuvoi de apă. Ciuroi, cascadă în M-ții Gutâi. – Din ciur „șuvoi” + -oi; Cf. magh. csorgó.
ciuroi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciurói s. n.,
pl. ciuroáieciuroi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIURÓI, ciuroaie, s. n. Izvor care curge pe un scoc ori jgheab îngust. — Probabil din
ciurui2.cĭuroĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭuróĭ n., pl.
oaĭe (d.
a cĭurui 2).
Trans. Țuțur, șipot, izvor.