ciurel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIURÉL, ciurele, s. n. Diminutiv al lui
ciur. –
Ciur +
suf. -el.ciurel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciurél s. n.,
pl. ciuréleciurel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIURÉL, ciurele, s. n. Diminutiv al lui
ciur. —
Ciur +
suf. -el.cĭurel (Dicționaru limbii românești, 1939)2) cĭurél n., pl.
e. Olt. Cĭur mic de cernut făina.
cĭurel (Dicționaru limbii românești, 1939)1) cĭurél m., pl.
eĭ. Mold. Iron. Dancĭ, copil de Țigan.