ciuruc - explicat in DEX

ciuruc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIURÚC, ciurucuri, s. n. Lucru fără valoare, rămășiță bună de aruncat, rest care nu mai e bun de nimic. ♦ Fig. (Depr.) Om care nu e bun de nimic, vrednic de dispreț. – Din tc. čürük.

ciuruc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ciurúc (ciurúcuri), s. n. – Deșeu, zdreanță, lucru sau om de nimic. Tc. çürük „putred, stricat” (Șeineanu, II, 139; Lokotsch 446), cf. bg., sb. čuruk.

ciuruc (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
ciuruc, ciurucuri s. n. 1. lucru / obiect lipsit de valoare 2. (peior.) persoană vrednică de dispreț

ciuruc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ciurúc s. n., pl. ciurúcuri

ciuruc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ciuruc n. 1. căzătură de vită (bună de îngrășat pentru tăiere); 2. rămășiță de lepădat, drojdie (fig.): ciurucuri de oștire ISP. [Turc. ČÜRÜK, netrebnic].

ciuruc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIURÚC, ciurucuri, s. n. Lucru fără valoare, rămășiță bună de aruncat, rest care nu mai e bun de nimic. ♦ Fig. (Depr.) Om care nu e bun de nimic, vrednic de dispreț. — Din tc. čürük.

cĭuruc (Dicționaru limbii românești, 1939)
cĭurúc n., pl. urĭ (turc. čürük, putred. V. gĭurumea). Brac, lucru prost orĭ vechĭ: un cĭuruc de lampă. Om saŭ animal de puțin preț: un cĭuruc de cal, la întrunire aŭ venit toate cĭurucurile.