ciumpei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIUMPÉI, ciumpeie, s. n. Unealtă de dogărie cu care se prelucrează cercurile de lemn. –
Ciump +
suf. -ei.ciumpei (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CIUMPÉI (‹
ciump reg. „ciot”) Unealtă de forma unui cuțit cu
mîner, folosită în dogărie la prelucrarea cercurilor de lemn.
ciumpei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciumpéi s. n.,
pl. ciumpéieciumpei (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIUMPÉI, ciumpeie, s. n. Unealtă de dogărie cu care se prelucrează cercurile de lemn. —
Ciump +
suf. -ei.cĭumpeĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭumpéĭ n., pl.
eĭe (d.
cĭump).
Munt. est. Lucru rămas scurt:
un cĭumpeĭ de lopată, niște pantalonĭ rămașĭ cĭumpeĭ (intrațĭ la spălat).