ciumări (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ciumărí (-résc, -ít), vb. refl. 1. A se înăcri, a deveni acru. –
2. A se supăra. –
Var. ciumărî, ciumăra. Sl. čemerĭ „otravă” (DAR). Puțin probabilă explicația lui Philippide,
Bausteine, 51, pe baza
gr. χυμοῦ ῥοή. –
Der. ciumărit (
var. ciumărat, ciumăros),
adj. (astringent);
ciumărică (
var. ciumurică),
s. f. (cimbru, Satureja hortensis), din
bg. čemerika, cf. mag. csomorika (Conev 46; DAR). Din aceeași rădăcină
sl. provine, prin intermediul
mag. csömöröl, vb. ciumurlui (a provoca indigestie, a se întoarce stomacul pe dos, a tulbura),
cf. Drăganu,
Dacor., I, 317; DAR; Gáldi,
Dict., 117, cu
var. cermălui.