ciump (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIUMP, ciumpi, s. m. (
Reg.) Bucată rămasă din ceva căruia i s-a tăiat, i s-a retezat vârful. –
Et. nec.ciump (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ciump (-puri), s. n. – Ciot, ciuntitură. –
Var. ciomp. Creație expresivă, probabil identică lui
ciup, cu infix nazal, ca în
ciut ›
ciunt, cf. ven. ciompo „ciung.” –
Der. ciomplei, s. n. (buștean decojit; la cai, rădăcina cozii);
ciumpav, adj. (șchiop; animal cu coarnele sau urechile tăiate), care a fost apropiat uneori de
bg. čup(av) „cu urechile tăiate” (Pascu,
Suf., 281; DAR) sau de
mag. csámpás „șchiop” (Cihac, II, 493); dar care ar putea fi creație spontană, cu aceeași intenție expresivă ca în
it. ciampa „șchiop”,
germ. schampeln „a șchiopăta”;
ciupăvi, vb. (a tăia; a tăia urechile; a răni; a vătăma; a lăsa pe cineva șchiop).
ciump (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)ciúmp, -ă, adj. – Șchiop; ciuntat, tăiat, scurtat, retezat: „Cu vreo două oi mărunte / Că nu pot zini de ciumpe” (Lenghel 1979: 173). În expr. stă ciump = ghemuit (ALR 1969: 140). – Cuvânt autohton (Philippide 1928, Rosetti 1962, Brâncuși 1983).
ciump (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciump (ciot) (
reg.)
s. m.,
pl. ciumpiciump (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciump n. Mold.
1. trunchiu de arbore tăiat;
2. ramură sau coadă trunchiată. [Formă nazalizată dintr’un primitiv
ciop, butuc, înrudit cu it.
cioppo, șchiop, ciumpav (primitiv: butuc)].
ciump (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIUMP, ciumpi, s. m. (
Reg.) Bucată rămasă din ceva căruia i s-a tăiat, i s-a retezat vârful. —
Et. nec.cĭump (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭump m., ca
colțĭ, țepĭ, butucĭ, și n., pl.
urĭ, ca
colțurĭ, trunchĭurĭ (var. din
cĭung. V.
pocĭump). Ceĭa ce rămîne în pămînt dintr´un copac tăat orĭ pe trunchĭ dintr´o ramură tăĭată orĭ pe corp dintr´un picĭor saŭ o mînă tăĭată:
cĭumpiĭ de la șoldurĭ (CL. 1920, 524). – Și
cĭomp (Munt.):
cĭompu de fustă (VR. 1928, 3, 360). V.
cĭolpan.