ciubotă - explicat in DEX

ciubotă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze până acasă la aceștia. [Var.: ciobótă, cioboátă s. f.] – Din ucr. čoboty.

ciubotă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ciubótă (ciubóte), s. f. – 1. Gheată, cizmă. – 2. (Înv.) Butuc în care se prindeau picioarele deținuților. – 3. (Pl., înv.) Indemnizație de transport care se plătea de obicei portăreilor care aduceau înștiințări. – Var. ci(o)botă (și der.). Tc. çabata (de unde și it. ciabatta, fr. savate, sp. zapato) intrat prin filieră pol. czobot, rus. cobot (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 51; DAR). Dicționarele nu înregistrează sensul 2, pe care DAR îl confundă cu 3, în ciuda ex. pe care îl dă în continuare. Der. ciubotar, s. m. (cizmar); ciubotăraș, s. m. (insectă, Telephorus fuscus); ciubotăreasă, s. f. (nevastă de cizmar); ciubotăresc, adj. (cizmăresc); ciubotărie, s. f. (cizmărie); ciuboțică, s. f. (primulă, Primula officinalis), în general numită ciuboțica-cucului; ciuboti, vb. (înv., a amenda).

ciubotă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
ciubotă, ciubote s. f. 1. mitocan. 2. (peior.) ofițer sau subofițer din armată sau poliție.

ciubotă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ciubótă (reg.) s. f., g.-d. art. ciubótei; pl. ciubóte

ciubotă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIUBÓTĂ, ciubote, s. f. 1. (Reg.) Cizmă; gheată. ◊ Expr. Prost ca o ciubotă = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxă pentru uzura ciubotelor, percepută în trecut de slujitorii domnești de la împricinați, când erau obligați să se deplaseze acasă la aceștia. [Var.: ciobótă, cioboátă s. f.] — Din ucr. čoboty.